România — Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar (articole selectate)
Articolele legii învățământului preuniversitar care privesc tehnologia educațională: desfășurarea activităților în sistem online sau hibrid (art. 18), supravegherea audio-video a spațiului școlar și obligațiile de protecție a datelor care o însoțesc (art. 66), transformările digitale, UESMATD și platformele strategice ale Ministerului Educației (art. 132), și Sistemul integrat de management al școlarității, catalogul electronic și portofoliul educațional digital (art. 133).
Aceasta este o selecție, nu legea întreagă — actul are 252 de articole și acoperă întregul sistem de învățământ. Criteriul selecției este explicat în secțiunea Meta.
Articolul 18
(1) Activitățile de predare, învățare și evaluare din cadrul unei unități de învățământ din rețeaua școlară se desfășoară, de regulă, în spațiul școlar.
(2) Pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la educație, în situația în care se instituie starea de urgență, starea de alertă sau starea de asediu sau ori de câte ori Ministerul Educației dispune astfel, la cererea unității de învățământ preuniversitar, cu avizul DJIP/DMBIP, activitățile de predare, învățare și evaluare se pot desfășura și în sistem online sau hibrid, pentru o perioadă determinată.
(3) Metodologia privind desfășurarea activităților în sistem online sau hibrid în unitățile de învățământ se aprobă prin ordin al ministrului educației.
Articolul 66
(1) Unitatea de învățământ preuniversitar poate decide, cu acordul majorității simple a părinților sau reprezentanților legali ai elevilor minori și a elevilor majori și salariaților unității de învățământ, cu privire la instalarea unui sistem de supraveghere audio-video în vederea asigurării pazei și protecției persoanelor, bunurilor și valorilor, precum și în scopul prevenirii actelor de violență fizică și/sau psihică care pot apărea în spațiul școlar.
(2) În situații excepționale, atunci când există un risc crescut de violență în spațiul școlar, fiind înregistrat un număr semnificativ de sesizări privind săvârșirea unor acte de violență fizică și/sau psihică, în vederea asigurării pazei și protecției persoanelor, bunurilor și valorilor, precum și în scopul prevenirii actelor de violență fizică și/sau psihică, decizia privind instalarea unui sistem de supraveghere poate fi efectuată doar cu informarea persoanelor vizate, prevăzute la alin. (1).
(3) Hotărârea de instalare și/sau de punere în funcțiune a sistemelor de supraveghere audio-video, în cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), se ia de către consiliul de administrație prin decizie, avizată de director, pentru o perioadă de maximum 1 an calendaristic. Perioada de 1 an calendaristic poate fi prelungită, prin decizie a consiliului de administrație, avizată de director, în situația în care circumstanțele care au stat la baza luării acesteia se mențin, cu aplicarea alin (2). Decizia de supraveghere audio-video și decizia de prelungire a supravegherii audio-video se iau în baza consultării prealabile a personalului didactic, a personalului didactic auxiliar, precum și a personalului administrativ și cu informarea persoanelor vizate, cu respectarea dispozițiilor alin. (1).
(4) Sistemele de supraveghere audio-video pot fi instalate în spațiul școlar, după cum urmează: în sălile de clasă, în exteriorul clădirilor, pe holuri, în sălile de festivități, pe holurile căminelor sau internatelor, precum și în sălile de sport, cu excepția vestiarelor și a grupurilor sanitare.
(5) Unitatea de învățământ preuniversitar își asumă răspunderea cu privire la respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare, și în acest sens instituie garanții care se referă la:
- a) respectarea modului de prelucrare a datelor cu caracter personal și a perioadei de stocare, precum și ștergerea acestora după expirarea perioadei de stocare;
- b) asigurarea securității și confidențialității înregistrărilor audio-video;
- c) stabilirea condițiilor tehnice, astfel încât datele cu caracter personal să nu fie diseminate în spațiul public;
- d) respectarea condițiilor în care se realizează accesul la înregistrări;
- e) informarea persoanelor vizate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.
- a) de a folosi înregistrările audio-video numai în scopul cercetării cazurilor de violență, fizică sau psihică, respectiv a cazurilor ce vizează protecția bunurilor și valorilor, care se produc în spațiul școlar;
- b) de a utiliza numai camere sau dispozitive de supraveghere configurate cu circuit închis, care nu permit configurarea sau accesul din afara unității de învățământ;
- c) de a desemna o persoană cu atribuții de monitorizare a funcționării sistemului de supraveghere audio-video, de regulă un cadru didactic, precum și un responsabil cu protecția datelor cu caracter personal, de regulă directorul adjunct sau un membru al consiliului de administrație, după caz;
- d) de a asigura stocarea și păstrarea, în condiții de siguranță și confidențialitate, a înregistrărilor audio-video pentru o perioadă de 30 de zile, cu excepția cazurilor temeinic justificate când această perioadă se prelungește până la finalizarea cercetărilor privind sesizările formulate, după care aceste informații se șterg automat;
- e) de a nu folosi înregistrările audio-video în vederea evaluării profesionale a cadrelor didactice sau în soluționarea contestațiilor privind evaluarea elevilor la orele de curs;
- f) de a asigura funcționarea corespunzătoare a sistemelor de supraveghere audio-video;
- g) de a pune la dispoziția organelor de urmărire penală înregistrările audio-video, dacă există o solicitare în acest sens.
(7) Unitățile de învățământ cu sistem de supraveghere audio-video garantează caracterul confidențial și privat al înregistrărilor audio-video.
(8) Înregistrările audio-video din spațiul școlar prevăzut la alin. (4) nu pot fi comercializate și nu pot fi făcute publice.
(9) Accesul la înregistrările audio-video se face în baza unei cereri scrise, motivată, aprobată de directorul unității de învățământ, numai prin vizualizarea acestora, de către următoarele categorii de persoane:
- a) părintele sau reprezentantul legal al elevului minor, elevul major sau personalul unității de învățământ preuniversitar;
- b) reprezentații DJIP/DMBIP, ai Ministerului Educației și ai direcției generale de asistență socială și protecția copilului;
- c) psihologul/consilierul școlar din unitatea de învățământ preuniversitar, cu acordul părintelui sau reprezentantului legal al elevului minor sau al elevului major.
(10) Cererea prevăzută la alin. (9) trebuie să conțină și perioada de timp corespunzătoare înregistrărilor care se solicită.
(11) Persoanele care au acces la înregistrările audio-video din spațiul școlar prevăzut la alin. (4) nu pot publica aceste materiale și nu le pot folosi ca mijloc pentru prejudicierea imaginii sau integrității fizice sau psihice a beneficiarilor primari, a părinților sau reprezentanților legali ai acestora sau a personalului angajat în unitățile de învățământ preuniversitar.
(12) În învățământul preuniversitar, susținerea evaluării naționale, a admiterii la liceu, a examenelor naționale de către elevi, respectiv a concursurilor/examenelor susținute de către cadrele didactice presupune:
- a) supravegherea audio-video a probelor și a activităților specifice din cadrul evaluării/examenelor naționale susținute de absolvenții claselor a VIII-a, respectiv a XII-a/a XIII-a;
- b) supravegherea audio-video a probelor și a activităților specifice din cadrul examenului național de definitivare în învățământ/licențiere, respectiv a probelor și a activităților specifice concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, precum și ale concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere, îndrumare și control din învățământul preuniversitar.
(13) Unitățile administrativ-teritoriale sau Ministerul Educației pot asigura fonduri pentru achiziționarea de sisteme de supraveghere audio-video de către unitățile de învățământ preuniversitar.
(14) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, Ministerul Educației elaborează instrucțiuni privind monitorizarea audio-video care se efectuează în cadrul unităților de învățământ preuniversitar și evaluarea impactului asupra protecției datelor, aprobate prin ordin al ministrului educației, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(la 29-06-2024, Articolul 66 , Sectiunea a 15-a , Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 95 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 29 iunie 2024 )
Notă
A se vedea ORDINUL nr. 3.781 din 15 aprilie 2025 pentru aprobarea Procedurii privind monitorizarea audio-video în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 30 aprilie 2025.
Articolul 132 — Transformări digitale în învățământul preuniversitar
(1) Transformările digitale în învățământul preuniversitar au în vedere Strategia națională pentru digitalizarea educației și dezvoltarea competențelor digitale în rândul comunității educaționale, strategie adoptată prin hotărâre a Guvernului în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Se înființează Unitatea Executivă pentru Suport, Mentenanță și Asistență Tehnică pentru Digitalizare, denumită în continuare UESMATD, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educației, cu finanțare din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, cu responsabilități în formarea utilizatorilor de tehnologie digitală din sistemul național de învățământ preuniversitar, digitalizarea proceselor și asistență în furnizarea de soluții pentru probleme informatice la nivel hardware și software, conform legislației în vigoare. Organizarea și funcționarea UESMATD se aprobă prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației.
(3) UESMATD poate să folosească colaboratori externi, angajați pe bază de contract civil, experți în IT, remunerați în condițiile legii.
(4) UESMATD va asigura, direct sau prin servicii externe, integrarea, dezvoltarea și mentenanța platformelor strategice ale Ministerului Educației. Lista platformelor educaționale digitale ce îndeplinesc criteriile calitative, tehnice și de securitate minimale și, după caz, metodologiile privind gestionarea bazelor de date aferente se aprobă prin ordine ale ministrului educației, în maximum 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(5) În învățământul preuniversitar, dezvoltarea platformelor strategice se realizează cu respectarea standardului informatic minim impus dezvoltării, administrării și interoperabilității platformelor dedicate proceselor și gestiunii de date educaționale în învățământul preuniversitar, adoptat prin hotărâre a Guvernului. Acest standard se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 242/2022 privind schimbul de date între sisteme informatice și crearea Platformei naționale de interoperabilitate, ale legislației protecției datelor cu caracter personal, interoperabilitatea tehnică, semantică și sintactică deplină, precum și, în mod obligatoriu, cu ale legislației europene și bunelor practici la nivel global.
(6) Toate dezvoltările, integrările și asistența asociată activității UESMATD se vor face cu respectarea standardului informatic minim impus dezvoltării, administrării și interoperabilității platformelor dedicate proceselor și gestiunii de date educaționale în învățământul preuniversitar, prevăzut la alin. (5).
(7) UESMATD colaborează cu CNFDCD în dezvoltarea de programe de formare pentru personalul ce utilizează sau urmează să utilizeze platformele strategice din învățământul preuniversitar.
(8) UESMATD colaborează cu CNCE, IȘE, Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare și alte instituții cu atribuții în domeniul învățământului în vederea asigurării accesibilității resurselor educaționale online.
(9) Ministerul Educației controlează gestionarea bazelor de date electronice aferente platformelor strategice prevăzute la alin. (4), decide cu privire la modificările și îmbunătățirile care se aduc pe baza propunerilor înaintate de către instituțiile care utilizează sistemele informatice și răspunde solidar pentru confidențialitatea datelor cu caracter personal înregistrate alături de celelalte instituții care au acces la acestea.
(10) Datele colectate sunt prelucrate în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679, precum și ale Legii nr. 190/2018, cu modificările ulterioare.
(11) Bazele de date pot fi interoperabile cu alte baze de date electronice. Interoperabilitatea se realizează în baza unor protocoale încheiate între Ministerul Educației și alte ministere sau autorități de care aparțin instituțiile care gestionează celelalte baze de date de la nivel național. Protocoalele vor avea la bază ordine de ministru comune între ministerele responsabile. Aceste protocoale vor fi realizate cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679, precum și ale legislației naționale aplicabile domeniului protecției datelor.
(12) Platformele strategice ale Ministerului Educației vor asigura schimbul de date deschise, în conformitate cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal și Legea nr. 179/2022 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public. Datele deschise vor fi publicate în portalul Guvernului României dedicat seturilor de date deschise, putând fi publicate, de asemenea, pe platforme tematice proprii aflate în coordonarea Ministerului Educației, respectiv în agregatoare de seturi de date deschise la nivel internațional.
Articolul 133
(1) Sistemul integrat de management al școlarității, finanțat de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației, este un ansamblu de resurse informatice, de comunicații și de securitate cibernetică, bazat pe tehnologia „cloud computing“, interconectat la nivel de servicii cu „clouduri“ publice și/sau private. Înființarea, organizarea și funcționarea Sistemului integrat de management al școlarității se stabilește prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației, adoptată în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Catalogul electronic, parte a Sistemului integrat de management al școlarității, este o aplicație care rulează pe o infrastructură de tip „cloud“, bazată pe principiile interoperabilității și interconectării. Înființarea, organizarea, funcționarea, planul de migrare și interconectare, precum și calendarul operaționalizării catalogului electronic se stabilesc prin ordin al ministrului educației în maximum 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(3) În termen de 36 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, portofoliul educațional va fi realizat și în format digital integrat, ca parte a Sistemului integrat de management al școlarității, administrat de Ministerul Educației prin intermediul UESMATD.
(4) Ministerul Educației va pune la dispoziția instituțiilor de învățământ și a celor îndreptățite prin lege să gestioneze datele cu caracter educațional soluții de interconectare în timp real pentru verificarea statutului de elev, respectiv absolvent al examenului de bacalaureat prin interfețe de programare ale aplicațiilor. Specificațiile vor fi definite în Ghidul privind standardul informatic minim impus dezvoltării, administrării și interoperabilității platformelor dedicate proceselor și gestiunii de date educaționale în învățământul preuniversitar.
(5) Toate informațiile legate de diplomele emise și centralizate în sistemele integrate de management al școlarității vor fi interconectate cu Registrul unic național integrat al diplomelor și actelor de studii pentru a asigura trasabilitatea profilului educațional și profesional al beneficiarilor sistemului de educație.
(6) În termen de maximum 36 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educației va asigura interoperabilitatea tuturor datelor existente în sistemele de management al școlarității având la bază principiul „doar o singură dată“, asigurând trasabilitatea și schimbul de date între sistemele operate la nivelul învățământului preuniversitar spre universitar, precum și alte baze de date gestionate de autorități și instituții publice, după caz.
(7) Începând cu anul școlar 2027-2028, Ministerul Educației, cu sprijinul CNCE și UESMATD, asigură administrarea evaluărilor și examenelor naționale, integral în format digital, în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (3).
(8) Se înființează mecanismul de monitorizare a nivelului de maturitate digitală pentru învățământul preuniversitar, sistem de evaluare, monitorizare și îmbunătățire a transformărilor digitale în ceea ce privește infrastructura software și hardware disponibilă/accesibilă în fiecare unitate de învățământ preuniversitar, precum și nivelul competențelor digitale în rândul elevilor și cadrelor didactice.
(9) Operaționalizarea mecanismului prevăzut la alin. (8) se realizează de către UESMATD pe baza unui ordin al ministrului educației.
(10) În baza monitorizării prevăzute la alin. (8), UESMATD propune intervenții specifice la nivel de sistem sau la nivelul unităților de învățământ preuniversitar.
Related
- Legea nr. 190/2018 — legea de punere în aplicare a GDPR, la care trimite art. 132 alin. (10)
- Legea nr. 506/2004 — confidențialitatea în comunicațiile electronice
- GDPR — regulamentul pe care art. 66 alin. (5) îl invocă direct
- Polonia — Prawo oświatowe — aceeași metodă de selecție a articolelor, pentru legea poloneză a învățământului